Panzer VI Tiger

Tancul greu Panzer VI Tiger este fara indoiala cel mai celebru tanc german al celui de-al doilea razboi mondial, fiind adversarul de temut al aliatilor, ale caror blindate erau net inferioare pana la apartia lui T-34, succesul acestuia din urma datorandu-se totusi si numarului mult mai mare de exemplare in care a fost produs de uzinele rusesti. Proiectul pentru masivul tanc a inceput in 1937 prin ordinul dat de Hitler catre Porsche si Henschel de ai prezenta fiecare proiectul lor pentru un tanc greu, Krupp fiind cel desemnat sa produca turelele pentru cele doua prototipuri. Prototipurile i-au fost prezentate Führerului chiar de ziua lui pe 20 aprilie 1942 la ora 11 in Wolfschanze (Rastenburg), in Prusia de est, la scoala de tancuri Berka. De mentionat este ca in drumul de 11 kilometri de la statia unde ajunsesera cu trenul si pana la Rastenburg cele doua prototipuri de stricasera constant. In timpul testelor, prototipul Porsche's VK 4501(P) a fost un esec, in timp ce prototipul Henschel's VK 4501(H) a fost un succes. Aprobarea pentru producerea in serie a venit in iulie 1942 si productia a inceput la fabrica Henschel din Kassel.

Primul contact cu campul de lupta a avut loc in 29 august 1942 si 21, 22 septembrie impreuna cu prima companie sPzAbt 502 in sudul Leningradului. Primele lupte au fost dezamagitoare, unele exemplare fiind capturate de rusi, examinate si expuse in piata Gorky in 1943. Esecul initial se datora in mare masuta terenului mlastinos rusesc, total neprielnic tancurilor grele. In decembrie 1942 Tigerele au luat contact pentru prima oara cu pamantul african langa Tunis. De remarcat ca un singur tiger a luat parte la ofensiva din Ardeni, fiind anihilat in scurt timp. Tigerele au fost in serviciu activ pana la sfarsitul razboiului, cateva exemplare aparand centru Berlinului in aprilie/mai 1945.

Panzer VI Tiger s-a dovedit o arma excelenta in mainile unor comandanti ca Michael Wittman si Otto Carius, ceea ce l-a determinat pe Adolf Hitler sa declare ca un batalion de Tigere valoreaza cat o divizie normala de panzere. Tiger I a fost initial inarmat cu un tun de 88 mm, derivat din tunul antiaerian 88mm Flak 36 L/56, care il facea un adversat feroce in fata oricarui tanc aliat si datorita blindajului sau care nu era proiectat sa devieze proiectilele adverse dar a carui grosime il facea practic invulnerabil, in nenumarate contacte cu adversarul tigerele se retrageau dupa ce incasasera zeci de lovituri, niciuna neputand strapunge blindajul gros al acestuia.

Tunurile de 76 de mm ale tancurilor Sherman si T-34 nu aveau sanse decat impotriva noului tanc decat din apropiere, spre deosebire de Tigere care raportasera lovituri fatale date de la 3900 de metri. Britanicii ajunsesera la concluzia ca era nevoie de cinci Sherman-uri pentru a distruge un Tiger, in conditiile in care un singur tanc mai ramanea pe senile dupa confruntare. Singurele puncte slabe ale Tigerului erau armura din spate si motorul care avea nevoie de intretinere constanta si minutioasa. Interiorul unui Tiger era compus din patru compartimente: cel al soferului, cel al tunarului, care era in acelasi timp si operator al radioului, compartimentul turelei si compartimentul motorului. Compartimentul tunarului si cel al soferului erau in aceeasi capsula insa erau separate de sistemul de transmisie si cel de directie. Soferul conducea tancul printr-ul volan care comanda sistemul hidraului ce directie, in cazul defectarii acestuia mai existau doua manete directionale care puteau fi utilizate si ca frane manuale.

Turela tancului era montata pe un inel de otel cu diametrul de 185 centimetri. Tunul era declansat electric cu un buton de pe dispozitivul de orientare al turelei. Munitia consta din 92 de cartuse care puteau fi de mai multe tipuri in functie de specificul misiunii. Desi oficial doar doua tipuri de Tigere au fost produse( Ausf H si Ausf E ), aceste tancuri pot fi impartite in trei categorii: timpurii, de mijloc si tarzii. Ultimele modele difereau doar putin de primele, avand mai multe parti in comun cu Panzer V Panther pentru a fi produse mai usor.

Primele 250 de Tigere erau motorizate cu unitati propulsoare Maybach HL 210 P 45 de 600 cai putere, ceea ce ii penaliza foarte mult performantele pe teren accidentat. De aceea in toate modelele de la sfarsitul lui 1943 pana la sfarsitul razboiului au fost introduse motoare Maybach HL 230 P 45 de 700 cai putere. Sunetului unui Tiger care isi pornea motorul putea fi auzit de la mare distanta si era usor recunoscut de trupele aliate.

Tigerele erau echipate cu doua tipuri de senile: de 520 mm latime ( pentru transport ) si de 720 mm ( pentru lupta ). De la mijlocul lui 1943 toate tigerele erau acoperite cu un strat antimagnetic de ciment Zimmerit. Luna cu cea mai mare productie de Tigere a fost aprilie 1944 cand 105 unitati au fost produse. In total au fost produse aproximativ 500 de exemplare, numarul fiind neindestulator pentru nevoile de razboi ale celui de-al Treilea Reich si datorita costului sau de productie mare. In timpul serviciului in 1944, 84 de tancuri au fost transformate in tancuri de comanda, fiind dotate cu echipament radio suplimentar iar 18 exemplare au fost transformate in Sturmtigers, avand tunul principal inlocuit cu un obuzier Raketenwerfer 61 de 34 centimetri care lansa un proiectil cu raza mica de actiune care facea distrugeri puternice fortificatiilor inamice.

In mai 1943, 36 de tigere au fost donate armatei italiene pentru a forma Divizia Blindata "Mussolini", dar odata cu capitularea Italiei au fost rapid confiscate si redistribuite armatei germane.

~~~