Cum m-am lasat de jucat pe calculator

Cred ca o sa vi se para familiara povestea asta: mi-am cumparat calculator ca sa invat sa lucrez pe el si am ajuns sa ma joc toata ziua. Tin minte si acum sesiunile de Civilization 2 jucat in hot-seat cu Mircea in vacantele de vara de dimineata pana seara si durerea pe care o simteam inainte de culcare ca pe niste ace in creier de la cei 60 de Herti ai monitorului pe care il aveam atunci.

M-am lasat foarte greu de jocuri si asta s-a intamplat brusc. Nu stiu exact de ce m-am lasat, dar cel mai probabil pentru ca a scazut foarte mult calitatea jocurilor in ultimul timp, cam in acelasi fel in care a scazut calitatea filmelor hollywoodiene. Cred ca asta e cea mai buna comparatie la care ma pot gandi acum, dar o sa las acest subiect pentru un post ulterior.

A ajutat si sentimentul de vinovatie pe care il simteam de fiecare data cand ma ridicam de la calculator dupa cateva ore de stat cu ochii in monitor si realizam ca puteam sa fac ceva mai productiv, care sa ma ajute in viata mai tarziu. Cred ca eram de mult constient de asta, la fel cum fumatorul e constient ca tigarile nu ii fac bine, dar nu se poate opri. Este genul de lucru pe care trebuie sa il realizezi singur, ca sa te poti lasa.

Mafia City of Lost Heaven

Nu cred in masuri extreme sau privare completa de placeri si nu ma refer aici doar la jocurile pe calculator, dar in prima faza e bine sa te tii cat mai departe, pana se obisnuieste creierul cu ideea, apoi poti sa ii mai dai cate o doza, cat timp reusesti sa tii lucrurile sub control. Mai joc ocazional si per total cred ca ajung la 50-60 de ore de jucat pe an, ceea ce e perfect acceptabil, zic eu. Anul trecut am ‘investit’ acest timp in Wolfenstein The New Order si Far Cry 4, plus cateva sedinte multiplayer de Civilization 5, iar 2015 probabil o sa fie rezervat pentru GTA 5, si cam atat.

Imi e usor sa tin lucrurile sub control pentru ca nu se mai fac jocuri ca primul Mafia, ultimul joc pe care l-am jucat inainte sa devin ‘om serios’ si sa ma angajez. Tin minte si acum atmosfera extrem de imersiva a perioadei anilor ’30 si povestea care m-a facut sa imi doresc sa fi trait si sa fi fost gangster de Hoboken. Din fericire pentru mine nu se mai fac astfel de jocuri, chiar daca grafica a evoluat pana la punctul in care persoanele neinitiate cu greu fac diferenta intre joc si realitate. Realitatea virtuala va fi probabil o provocare in cativa ani, dar mai e mult pana departe.

Cred ca motivul pentru care jocurile pe calculator (si consola) atrag din ce in ce mai multi adepti este si pentru ca ne permit pentru o perioada mai scurta sau mai lunga de timp sa uitam de problemele de zi cu zi, cu care ne confruntam cu totii si sa ne pacalim creierul pentru moment ca suntem altcineva, mai puternic, mai bogat, mai atragator. Problema e ca atunci cand iesi din joc revii de unde ai plecat, pentru ca nimeni nu ti-a rezolvat problemele cat ai fost plecat in lumea virtuala. Cred ca acest lucru ar trebuie sa te motiveze cel mai mult sa te lasi de jucat.

Nu as spune ca jocurile sunt la fel de periculoase ca drogurile, sau ca indeamna la violenta, cum incearca unii sa ne faca sa credem, dar renuntarea la ele sau tinerea sub control se poate dovedi un test de maturitate, pe care il putem pica foarte usor.