Curatenia de primavara a blogului
Un nou an, o noua promisiune pe care mi-o fac sa scriu mai des pe blog. Cum a trecut mai mult de un an de zile de la ultimul articol putem concluziona ca in 2014 nu am reusit sa-mi tin promisiunea. Asa ca anul asta am luat-o incet, prin curatirea blogului personal de articole vechi. Mi-a luat o zi, dar am sters cam jumate din ce scrisesem inainte. Nu e prima curatenie de genul asta, si probabil nu va fi nici ultima. Pe de o parte am facut asta pentru ca multe subiecte nu mai erau relevante (iGoogle s-a inchis de mult timp) sau erau ‘articole’ funny, ori pur si simplu erau idei exprimate de mine care fie s-au dovedit intre timp gresite, fie mi se par acum copilaresti, ca sa nu le zic altfel.
Nu le-am sters neaparat pentru ca imi era rusine de ele (bine, poate putin imi era), dar imi doresc ca blogul personal sa fie o mica fereastra catre persoana care sunt acum, nu cea care am fost. Ce sens are sa citesti prostiile pe care le debitam acum cativa ani, cat timp nu mai reprezinta ceea ce cred eu acum. Am mai lasat cateva articole controversate pe ici pe colo, dar in general am sters toate postarile foarte scurte (unele nici macare nu aveau text, erau doar galerii de poze si embed-uri video de pe Youtube).
WordPress-ului ii sade bine cu articole mai putine, lui Google ii place sa nu indexeze prostii, deci toata lumea castiga. Cred ca oricine are un blog personal ar trebui sa arunce cate un ochi critic din cand in cand peste articolele vechi si sa faca curatenie. Face bine la spirit si te ajuta sa evaluezi unde erai si unde esti cum, asta daca ajungi la concluzia ca te-ai schimbat in bine bineinteles.
Ce subiecte o sa abordez pe viitor
Cum tehnologia joaca inca un rol important in viata mea, te poti astepta ca articolele despre gadgeturi si Internet sa predomine pe blog. Previzibil, nu? In plus as vrea sa continui sa scriu pastile scurte despre filme si seriale TV, care imi mananca in continuare o gramada de timp. Nu o sa mai scriu despre jocuri de PC decat foarte rar, pentru ca nu am timp si chef sa ma mai joc, dar poate o sa scriu ceva despre GTA 5 prin aprilie, daca apara atunci. Vreau sa scriu si despre turism mai mult, cand o sa plec iar la drum, atat in tara cat si in strainatate. Sunt atatea locuri frumoase care trebuie vazute incat e si pacat sa nu vorbesc despre ele.
Cel mai important probabil este ca m-am decis sa scriu extrem de rar despre chestiile nasoale din tara asta, spre deloc. Stim cu totii ce nu merge, ce e rau, dar nu ne ajuta cu nimic sa ne plangem la infinit. Ne inducem singuri o stare de suparare/mahnire/amaraciune care nu schimba nimic si nici nu ne face sa ne simtim mai bine. Prefer sa ma concentrez pe obiectivele personale si atat. Merge – bine, nu merge – trebuie sa continui sa incerc.
Sa ne auzim mai des pe blog si sa avem cu ce ne lauda va urez tuturor!