Daca faci prost lucrurile simple nu o sa avansezi niciodata

Eu de cand am intrat la facultate mă cam tund la fel: doi cu trei, pierdut, fara breton. Nu imi stă bine cu plete (daca ştiam asta mai devreme…), plus că este mai greu să ai grijă de părul lung decăt de o tunsoare periuţă.

Dacă eşti frizer priceput mă rezolvi în câteva minute, dar până acum nu am întâlnit un frizer de care să fiu mulţumit sau care să facă treaba mai bună decât oricine este înarmat cu răbdare, o mână sigură şi o maşină de tuns bună.

Unde stau acum cred că sunt mai multe frizerii decât sedii de bănci şi cu toate astea toate cucoanele de acolo sunt bosuflate de viaţa naşpa pe care o au, nu ştiu să dea bună ziua şi, cel mai rău, nu ştiu să tundă. Ba se reped cu maşina prea tare, în dorinţa de a termina mai repede (nu e o problemă aşa mare dacă maşina este ascuţită bine… dar de obicei nu este), ba lasă fire de păr prea lungi în creştet, ori mă iau prea tare cu briciul. Poate aş înţelege dacă ar fi aglomerat şi ar avea mulţi clienţi care îşi aşteaptă rândul, dar când singura scuză este că te grăbeşti să stai pe telefon sau să vorbeşti cu băieţii din cartier care o freacă pe la tine (ocupând scaunelele potenţialilor clienţi)… nu prea ai nicio scuză.

Oamenii nu prea înţeleg că nu vei avansa niciodată în carieră, nu vei fi descoperit de vreun vânător de talente şi nu vei ajunge hair stylist cu o atitudine de căcat din cauza căreia nu eşti în stare să faci bine nici lucrurile simple. Nu o sa zică nimeni “văd că eşti nemotivat şi tunzi prost, asa că m-am gândit să te avansez, să te fac director, ca sa nu te mai jignesc cu sarcini atât de simple”.

Asta este evident valabil la orice tip de slujbă, nu doar la frizerit, exemplul dat de mine în acest post. Aş mai adăuga aici şi inabilitatea românilor de a se purta frumos la slujbele unde ai contact direct cu clientul, un fenomen pe care îl ştim foarte bine de la funcţionarii publici sau de la casierii de pretutindeni.

Chestia este că şi străinii au incompetenţii lor, mitul profesionistului de peste hotare fiindu-mi spulberat cu mult timp în urmă, pe vremea deplasărilor mele la târgurile IT&C de afară. În Canada când am fost să mă tund tanti încerca să mă tundă pierdut la spate direct cu foarfeca (cum tundea bunicul), dar când nu i-a ieşit a chemat întăriri, după ce în prealabil şi-a cerut scuze. Românul mai bine îşi amputează un picior decât să îşi ceară scuze, în special când ştie sigur că a greşit.

Eu am mai spus-o: nu contează că greşeşti, ci ce faci după ce greşeşti. Şi mai contează să fii om serios şi responsabil, asta dacă nu vrei să vezi ceafa clientului toata viaţa ta…