John Dies at the End: nu mă, nu moare!
Mi-a amintit un prieten în lista mea de filme SF de văzut anul acesta de John Dies at the End, un film cu buget destul de redus care ori îţi place, ori îl urăşti.
Înainte de a scrie postul ăsta m-am uitat puţin la ce au avut alţii de zis despre el şi am observat ori note mari, ori note foarte mici. IMDB îi dă un 7, mai aproape de adevăr zic eu. Filmul este încadrat în categoriile comedie, fantezie, horror, deci e clar că te vei şi distra şi oripila pe alocuri (depinde de stomacul fiecăruia).
Pentru mine filmul e puţin cam haotic în firul epic, cel puţin la început până începi să îţi dai seama ce se întâmplă, deci aveţi răbdare, nu cedaţi. Îmi plac foarte mult cei doi actori principali, care în ciuda faptului că nu i-am văzut în prea multe filme, reuşesc să îşi joace foarte bine rolurile. Paul Giamatti are un rol secundar, deci mi-e clar că a dorit să joace în acest film şi nu a fost atras de un cec gras.
Pe scurt filmul este despre un drog foarte puternic care îţi dă puterea să percepi timpul ca pe un ocean, nu ca un furtun prin care trece apa într-un singur sens (expresie luată din film), te ajută să călătoreşti în dimensiuni parelele sau te transformă într-o chestie neumană, în funcţie de nu se spune ce…
Nu vă zic mai multe şi vă invit să vizionaţi trailerul, poate vă convinge mai mult decât am făcut-o eu:
