Interfete cu utilizatorul: natural sau “artificial”
Am primit azi de la Andrei un link pe youtube despre o noua interfata inovatoare de manipulare a fisierelor, un fel de explorer mai avansat. Interesant dar nu ma intereseaza. De ce? Pai lucrez pe PC-uri din clasa a zecea si am fost in contact cu HC-urile cu 5 ani mai devreme (mda, n-am avut un 086, ci un 486 ca prim calculator), dar ati prins ideea, sunt “vechi” in domeniu.
Adica m-am obisnuit foarte bine cu calculatorul, a devenit cum zic americanii, second nature, n-am nevoie de nus’ ce dispozitiv de control revolutionar, ma misc cel mai repede din taste, n-am nevoie de ceva care sa imi inspire un mod de lucru natural, ca si cum calculatoarele ar fi supranaturale. Sunt si ele un produs al secolului trecut, au intrat deja in singele multora si nu mai trebuie privite ca facand parte dintr-un roman SF.
Ce vreau sa zic este ca nu are rost sa inventam interfete care sa imite activitatile omoloage din natura, cel mai bine inventam ceva mai eficient, doar calculatoarele asa au aparut. Nu zic ca sunt reticent la interfete noi, pentru ca sunt batran si nu vreau sa incerc sa ma adaptez la ceva diferit (uitati-va la Vista, se zice ca e mai bland cu incepatorii. Eu ca avansat mi-am prins capul ca sa gasesc toate optiunile din Dispay Properties, acum separate in diverse locatii).
Pur si simplu ceva “natural” in cazul calculatoarelor nu isi prea are sensul, ca doar condusul masinii nu a devenit un lucru natural pentru ca imita activitatea naturala de birjarit(nimeni n-a pus haturi in loc de volan), dinaintea lui Ford T, pur si simplu a devenit “naturala” dupa ce masinile au existat din clipa nasterii fiecarui individ. La fel si cu calculatoarele, cand o sa moara toti mosii care s-au nascut inainte sa se inventeze calculatoarele, atunci ele vor deveni ceva natural, si nimeni nu va mai incerca sa le faca sa imite natura.
Concluzionand, daca te-ai nascut inainte de 1941, anul aparitiei lui Z3, atunci cu siguranta stai in calea progresului, inoti impotriva curentului sau ne pui bete in roate domnule/doamna. Bine ca nu stiti sa accesati Internetul, ca altfel sigur mi-ati fi trimis mesaje de protest, mailuri evident, nu e-mailuri.
Prima data am crezut ca e vorba de urmatorul clip, care si el circula zilele astea prin emailuri.
Din pacate am scris despre ceva mai plictisitor :)