Noul serial X-Files: Mulder si Scully revin la TV

Nu am un serial preferat, dar am un top de seriale care mi-au placut foarte mult la vremea lor. The X-Files face parte cu siguranta din acea lista, iar vestea ca agentii FBI Mulder si Scully revin pentru 6 noi episoade m-a facut sa tresar. M-am mirat putin sa aflu ca cei doi protagonisti au fost amandoi de acord sa revina pentru un mini-sezon, pentru ca majoritatea actorilor din seriale se feresc sa revina la rolurile care i-au consacrat, de teama sa nu ajunga sa fie identificati cu acele persoanaje. Trebuie sa tinem insa cont de faptul ca atat David Duchovny cat si Gillian Anderson nu au avut un succes nebun in cariera dupa X-Files, nereusind sa faca trecerea de la micul ecran la cinematografe.

X-Files serial TV

Cei doi actori au anuntat ca nu se pune problema sa revina intr-un sezon complet, de 24 de episoade, pentru ca nu mai sunt tineri, ceea ce mi se pare o decizie normala. Ultimul lucru pe care mi l-as dori ar fi un X-Files tras de par, care sa strice amintirea unui serial care mi-a deschis si mai multe apetitul pentru science fiction si paranormal. Aceasta posibilitate ma face sa ma gandesc la revenirea lui Michael Schumacher in F1, si sper din tot sufletul sa nu avem parte de o situatie similara.

O sa imi pastrez deci rezervat entuziastmul pana cand vad noul sezon, a carui data de difuzare nu a fost inca anuntata de FOX. Filmarile vor incepe in vara, deci cu putin noroc la sfarsitul lui 2015 ne vom mai delecta cu sase noi povesti interesante. Chris Carter, creatorul serialului, a spus ca lumea in care traim a devenit suficient de ciudata in cei 13 ani de pauza ai serialului, incat nu duce lipsa de povesti noi de spus pe micul ecran. Sa speram ca de data asta stie ce face, pentru ca ultima sa incercare, The After, s-a oprit dupa difuzarea episodului pilot.

In incheiere va intreb pe voi: ce seriale ati vrea sa vedeti continuate, cu aceleasi vedete bineinteles? Seinfeld, Friends, Breaking Bad (stai, ca pe asta l-au continuat cu un prequel deja)…continuati voi lista.

ABONEAZA-TE PENTRU A PRIMI POSTARILE DIRECT PE EMAIL
Vei fi anuntat zilnic cand public articole noi pe blog!

De asemenea, ai putea dori...

Lasa un comentariu:

Your email address will not be published. Required fields are marked *