Romanisme: firmele care fac bani pe spinarea romanilor
Cu totii am auzit de prea multe ori expresii precum “noi nu ne vindem tara”, “sa se faca” sau”astia fac bani pe spinarea noastra”, expresii cu care nu cred ca ar trebui sa ne mandrim ca romani. Cand esti mic si le auzi de la apropiati, familie, cunoscuti sau oameni de pe strada, tinzi sa le bagi la cap si vrei, nu vrei iti afecteaza modul in care gandesti si actionezi. Pe masura ce cresti si vizitezi tari straine sau intri in contact cu straini observi imediat un mod de gandire total diferit de al tau. Initial te gandesti cat de superior le esti tu lor, pentru ca auzi in tara la tot pasul cum romanii sunt mai destepti ca cei de afara.
Daca ai noroc si reusesti sa vezi mai departe de ce se spune in jurul tau in tara, judecand singur cum stau lucrurile, ajungi sa realizezi ca lucrul care ne trage in jos cel mai mult pe noi ca romani este mentalitatea. Nu ne fura arbitrul, nu ne fura femeile cu fuste largi si copii in brate, nu sunt de vina persoanele gay pentru tot ce nu merge bine in tara asta. Mentalitatea ne trage in jos si nu cred ca s-a schimbat nimic semnificativ in acest sens in ultimii 25 de ani.
Dorinta, ca nu pot sa-i spun altfel, de a nu vedea mai departe de propriul interes este cea care ne impiedica sa traim mai bine, si aici nu ma refer la avere, ci la un trai linistit, relaxat, fara sa ne gandim in fiecare clipa ca ne fura cineva caii de la bicicleta. Adaugam putin condiment sub forma de invidie pentru cei care reusesc sa se ridice din randurile noastre cu propriile forte si avem parte de un fel de mancare perfect: o mare portie de varza.
Foarte lunga introducerea, trebuie sa recunosc, dar a pornit de la acest articol de pe Avocatnet, un caz particular al acestui articol de la Radu. Nu sunt mirat deloc de astfel de gandire, conform careia firmele sunt toate niste combinatii menite sa scoata bani de la oameni cu orice pret, recurgand exclusiv la mizerii. Cei care gandesc astfel vor spune ca ne-am obisnuit sa fim furati din stanga si din dreapta, si e normal sa ne ferim si sa fim sceptici la orice. Nu prea e normal, mai ales cand acuzam degeaba companii si firme care ofera in principal servicii gratuite pe care incearca sa le monetizeze pentru a-si plati angajatii si a scoate un mic profit, cum se intampla cu foarte multe firme care isi desfasoara activitatea pe Internet.
Nu e normal sa te astepti sa folosesti lucruri care-ti sunt oferite gratuit si pentru realizarea carora altii isi rup spatele muncind si sa pui “piciorul in prag” cand acele companii incearca sa scoata si ele un profit. La fel, nu e normal sa acuzi firme cu standarde etice peste ale multora dintre noi, care stiu ca nu pot supravietui pe termen lung daca isi bat joc de angajati si clienti. Si sunt multe astfel de firme romanesti (unele le-am intalnit la GPec) care incearca sa razbeasca prin felul in care isi trateaza clientii, insa unii clienti nu vor sa fie tratati mai bine, vor doar sa se certe si sa primeasca mocaciuni.
Nu e nimic anormal ca o firma sa isi doreasca sa faca profit, din contra, este chiar definitia conceptului de companie, in forma ei tipica, ca o asociere de persoane fizice si juridice, in vederea efectuarii de acte de comert cu scopul declarat de a genera profit asociatilor (nu vorbim de ONG-uri si alte asociatii non-profit). De asta isi fac oamenii firma, in speranta de a face bani. Mi se pare incredibil ca mai exista persoane adulte in ziua de azi care nu inteleg acest lucru si confunda dorinta de a face profit cu conotatiile negative ale verbului “a profita”.
Cand ti se ofera un produs sau serviciu ai intotdeauna posibilitatea de a spune nu, dar faci acest lucru dupa ce ai inteles ce ti se ofera, cat costa, si decizi ca nu e potrivit pentru tine. Daca refuzul tau e bazat doar pe scepticism nefondat sau pe pret, pe viitor te vei lovi de aceeasi problema, cand vei dori sa cumperi ceva. Si poate nu ar trebui sa intrebi firma X de ce produsul e mai scump ca la Y, ci sa mergi la Y si sa intrebi de ce ei vand mai ieftin ca la X? Asta e abordarea inteligenta, dar ce sa faci, ca noi suntem doar destepti. Cat timp gandim ca niste victime sarace, pe care toata lumea vrea sa le fure, o sa ramanem niste victime…sarace.