Se pot face bani frumosi vanzand nume de domenii Internet
Sunt o gramada de modalitati de a face bani pe Internet, de la cele muncitoresti, inovative si pana la tepe sau la zona gri (inca nu e sigur daca sunt curate sau nu). Unele sunt mai profitabile, unele mai putin profitabile, dar aproape intotdeauna daca mergi la scara mare si ai o metoda testata si rafinata ai sanse mari sa ajungi un mic mogul.
Un astfel de om este Mike Mann (Omul Mihai daca ar fi sa traducem putin in romana) si se ocupa cu vandutul numelor de domenii (adica ce e cuprins intre www. si .com sau .ro ca un exemplu). Ce face el este destul de simplu: inregistreaza domenii noi si apoi le vinde celor interesati pentru ceva mai multi bani.
Si voi puteti face asta, mai ales ca un nume de domeniu costa de la cativa dolari pe an pana la 20-30 pentru extensiile mai exotice. Ce nu puteti face este sa cumparati 15.000 de domenii in 24 de ore. Asta ar fi apogeul atins de Mike de curand. Am socotit si sunt putin peste 10 domenii pe minut, presupunand ca Mike nu a avut nevoie de somn in ziua respectiva.
Metoda lui Mike este destul de laborioasa, si sunt convins ca multe detalii prefera sa le pastreze pentru el. Mike foloseste programe care ii automatizeaza munca descoperirii domeniilor cu potential, el intervenind doar spre sfarsit in procesul de cumparare propriu-zis. Si inregistrarea domeniilor e doar prima parte, el apoi contactand potentialii cumparatori si negociind vanzari de la cateva zeci de dolari per nume la sute si chiar mii.
Multa munca, munca repetitiva dar banoasa, venitul mediu din ultimele luni ajungand pe la 400.000$ pe luna. Zic bine americanii ‘go big or go home‘, nu?