Teoria conspiraţiei: cyber-atacurile împotriva SUA

Atacuri cibernetice: razboiul viitorului

Atacuri cibernetice: razboiul viitorului

Nu ştiu dacă sunteţi la curent, dar de ceva timp în presa americană se vehiculează o groază de atacuri cibernetice care au ca bază China şi detinaţie diverse instituţii şi companii americane.

Se vehiculează bineînţeles şi o nouă legislaţie care să protejeze America în faţa teroriştilor şi duşmanilor electronici, legislaţie care se pare că va da dreptul SUA să atace presupuşii inamici înainte ca aceştia să apuce să facă prima mişcare.

Nu mi se pare deloc o aberaţie ideea acestei legi, pentru că în viitor ţările cu o reţea electronică foarte dezvoltată vor fi probabil supuse atacurilor de la distanţă din faţa unui monitor, deci e mai bine să te pregăteşti din timp cu hackeri, nu cu tancuri. Din fericire noi nu suntem în pericol de aşa ceva, birocraţia locală bazată pe cereri scrise de mână fiind în această situaţie portiţa salvatoare (nu glumesc).

Dar nu despre România vreau să vorbesc aici, ci despre pârghiile folosite de guvernul american în lume post-9.11 care a reuşit să dea o groază de legi care contravin grav spiritului democraţiei şi constituţiei americane. Recunosc că mulţi ani în tinereţe am fost fan SUA, dar în ultimii ani am impresia că direcţia în care se îndreaptă cea mai mare democraţie din lume face de ruşine scenariul din filmul 1984.

Am vaga impresie că acum se manipulează opinia publică pentru a permite guvernului american să facă ce vrea pe Internet, deci vorbim de un Patriot Act digital, unde nu mai există prezumţie de nevinovăţie (doar acum îşi omoară proprii cetăţeni folosind dronele zburătoare, fără niciun fel de proces). De ce zic asta? Pentru că sincronizarea temporală a acestor atacuri mi se pare o coincidenţă prea mare. Poate greşesc, dar după ce am văzut documentarul lui Oliver Stone despre Istoria Secretă a Americii, cred guvernul american în stare de multe lucruri nedemocratice.

Şi vreau să închei cu un citat al lui Benjamin Franklin : “People willing to trade their freedom for temporary security deserve neither and will lose both” (traducerea ar fi: cei dispuşi să îşi dea libertatea pe siguranţă temporară nu merită niciuna şi le vor pierde pe ambele).

ABONEAZA-TE PENTRU A PRIMI POSTARILE DIRECT PE EMAIL
Vei fi anuntat zilnic cand public articole noi pe blog!

De asemenea, ai putea dori...

Lasa un comentariu:

Your email address will not be published. Required fields are marked *